DESCHIDEREA LUCRĂRILOR REUNIUNII PREGĂTITOARE
Avem plăcerea să anunțăm deschiderea lucrărilor Reuniunii Pregătitoare pentru cel de-al doilea Summit UE-CELAC, desfășurată la București în perioada 26-27 mai 2014.
În sesiunea introductivă, evenimentul a fost onorat de prezența domnului Ministru al Educației din România, Remus Pricopie, a domnului Ministrul al Afacerilor Externe din România, Titus Corlățean, precum și a reprezentanților corpului diplomatic român.
În cadrul conferinței, ambasadorii statelor latino-americane acreditați la București au salutat inițiativa ISLA și și-au manifestat sprijinul în colaborarea academică dintre cele două regiuni.
Lucrările Reuniunii, în curs de desfășurare, sunt centrate pe trei paneluri de lucru, respectiv „Cartografierea cooperării academice și științifice UE-LAC: Modele și caracteristici”, „Programele H2020 și ERASMUS PLUS: Evaluare preliminară a punerii lor în aplicare” și” COLABORAREA DINTRE UNIVERSITĂȚI – COMPANII – SECTORUL PUBLIC” , având ca participanți experți și profesori universitari din țările Americii Latine și a Uniunii Europene.