Prima zi a summit-ului academic America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană
Ieri, 22 ianuarie 2013, a avut loc prima zi a summit-ului academic America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 600 de participanți din ambele regiuni, reprezentanți au autorităților din state membre și ai mediului academic (universități, centre de cercetare, rețele științifice etc.).
La ceremonia de deschidere au participat numeroase oficialități ale statului chilian precum fostul președinte al Republicii, membrii ai Parlamentului sau ministrului de externe chilian, dl. Alfredo Moreno Charme. Tot în deschiderea summit-ului academic delegația română, condusă de dl Iordan Gheorghe Bărbulescu, a prezentat mesajul video al ministrului român al Educației Naționale, dl Remus Pricopie. În mesajul său dl ministru Pricopie a subliniat importanța educației și a cercetării în dezvoltarea relațiilor interregionale dintre cele două regiuni, ca factor elementare pentru dezvoltare. De asemenea, ministrul român a subliniat necesitatea întăririi legăturilor bilaterale prin măsuri coerente și clare susținute de toți actorii interesați. Discursul s-a încheiat cu propunerea înființări la București, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative a unui pol academic pentru dezvoltarea relațiilor Europei Centre și de Sud-Est cu spațiul latino-american, idee primită cu aplauze de participanți.
Pe parcursul zilei au mai avut loc paneluri cu scopul de a da naștere dezbaterilor critice și de a îmbunătăți standardele educaționale în diferite părți ale Uniunii Europene, America Latină și Caraibe. Fiecare panou a avut un președinte, un raportor și vorbitori, care au fost responsabili de reprezentarea diferitelor regiuni. În primul panou a participat vicepreședintele Institutului America, Carlos Quenan, care a prezidat dezbaterea, și domnul Iordan Bărbulescu, decan al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din România.
Panelurile au avut următoarele teme:
- Realitate și perspective ale Parteneriatului Strategic ALC-UE
- Dezvoltarea Spațiului Euro-Latino-American pentru Învățământ Superior. Politici, programe și mecanisme (mobilități, recunoasșterea diplomelor)
- Cooperarea în domeniul științei, tehnologiei, cercetării și inovării și Programul Orizont 2020. Politici, programe și mecanisme
- Consolidarea unor parteneriate eficiente între mediul academic și cel al politicilor publice
Relația universitate-industrie pentru formare, Inovare și Transfer TehnologicSummit-ul va continua și astăzi, tematica dovedindu-se extrem de interesantă și discuțiile fructuoase. Evenimentul se va finaliza printr-un document, realizat pe baza discuțiilor din timp-ul summit-ului, ce va fi înaintat liderilor politici reuniți în Summit-ul Comunității Statelor din America Latină și Caraibe și Uniunea Europeamă (26-27 ianuarie 2013).